Laurentiu-Paul POP | Avocat Timisoara | beyondlegal

dreptul proprietății intelectuale.

ce reprezintă dreptul proprietății intelectuale și cu ce te poate ajuta un avocat în proprietate intelectuală?

Dreptul proprietății intelectuale are în vedere protecția creațiilor intelectuale, fie că sunt opere artistice, științifice sau invenții, desene și modele industriale.

De asemenea, pentru companii este de interes protejarea mărcilor și indicațiilor geografice. Dacă vrei să îți protejezi logo-ul sau brand-ul este recomandat să-l înregistrezi la OSIM sau EUIPO (protecție la nivelul UE). Vezi aici și articolul nostru despre branding, marcă și logo.

Pentru persoane juridice recomandăm și serviciile noastre privind dreptul comercial și dreptul contractelor.

servicii oferite:

întrebări frecvente.

Ce este o Marcă? Logo, denumire sau ambele?

Marca poate fi un logo (simbol grafic), un cuvânt (nume), chiar și o literă (ex: D&G), simbol, frază etc.

 

Practic, dacă ai o afacere îți poți proteja, prin înregistrare la OSIM, atât denumirea ce o folosești față de public (vezi eMAG vs. Dante International SRL) cât și logo-ul propriu-zis sau un simbol, cuvânt etc care-l folosești în derularea afacerii.

 

Definiția legală:

„Poate constitui marcă orice semn, cum ar fi cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele, cu condiţia ca aceste semne să fie capabile:

a) să distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi;

b) să fie reprezentate în Registrul mărcilor într-un mod care să permită autorităţilor competente şi publicului să stabilească cu claritate şi precizie obiectul protecţiei conferite titularului lor.”

 

Cât durează protecția mărcii?

O marcă oferă protecție pentru o durată de 10 ani și poate fi reînnoită nelimitat pentru perioade succesive de 10 ani.

Dacă am un logo, motto sau nume de produs, este obligatoriu să fie înregistrat la OSIM?

Nu, este obligatorie înregistrarea doar dacă dacă dorești protejarea acestora (să nu fie folosite de altcineva etc).

 

Înregistrarea la OSIM este obligatorie pentru ca marca ta (logo, nume etc) să fie protejată. Dreptul asupra mărcii este dobândit şi protejat prin înregistrarea acesteia la OSIM.

Contează domeniul în care activez și domeniul care-l aleg la protejarea mărcii (clasificarea NISA)?

Rolul mărcii este de a diferenția produsele și serviciile tale de alte produse și servicii, fapt pentru care are relevanță și logică în ce domeniu activezi.

 

Există cazuri în care similaritatea mărcilor să nu ducă la confuzie ca urmare a faptului că societățiile activează în domenii diferite. În acest context intervine importanța și relevanța alegerii claselor NISA la momentul înregistrării cererii de protecție a mărcii.

Unde să-mi înregistrez marca, OSIM sau EUIPO?

Dacă dorești să-ți protejezi marca la nivel național este de ajuns să o înregistrezi la OSIM, însă îți poți proteja marca la nivelul UE prin depunerea unei cereri la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

 

La nivel internațional îți poți proteja marca prin depunerea cererii la Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO). 


De punctat că taxele sunt mai mari pentru înregistrările la EUIPO și WIPO.

Dacă îmi înregistrez marca la EUIPO, beneficiez de protecție în România?

Da, conform legii, mărcile Uniunii Europene beneficiază de protecţie pe teritoriul României, potrivit prevederilor Regulamentului privind marca Uniunii Europene

Am un spațiu comercial, trebuie să plătesc taxe dacă difuzez muzică ambientală?

Da, remuneraţiile datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental sunt cuprinse în cadrul unei Decizii a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).

 

Astfel, unităţile de cazare (hoteluri, vile turistice, pensiuni), unităţile de alimentaţie publică (restaurante, terase, cafenele, baruri, fast-food-uri, pizzerii, săli de nunţi, petreceri, baluri), unităţile comerciale (magazine de orice tip, mall-uri, supermarketuri, galerii comerciale), dar şi sălile de jocuri de noroc, cazinourile, sălile de internet, parcurile de distracţie, şcolile de dans, muzeele, centrele sau cabinetele medicale, târgurile, expoziţiile, aeroporturile, gările etc. trebuie să plătească taxe pentru a putea difuza muzică ambientală în incinta lor.

 

Aceste taxe se plătesc la organismele de gestiune colectivă.

Ce este un organism de gestiune colectivă?

Organismele de gestiune colectivă sunt persoane juridice constituite prin liberă asociere de titularii de drepturi. Aceste organisme sunt create direct de titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe, persoane fizice ori juridice, şi acţionează în limitele mandatului încredinţat şi pe baza statutului adoptat după procedura prevăzută de lege.

 

Organismele de gestiune colectivă se constituie în condiţiile legii, cu avizul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, şi sunt asociaţii fără scop patrimonial. Au ca obiect de activitate principal colectarea şi repartizarea drepturilor a căror gestiune le este încredinţată de către titulari. Citeşte mai mult în Legea Nr. 8/1996 cu modificările şi completările ulterioare (Art. 124 şi 125).

Care sunt organismele de gestiune colectivă?

Următoarele sunt organisme de gestiune colectivă:

 

  • CREDIDAM (Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți) – reprezintă drepturile interpreților de muzică;
  • UPFR (Uniunea Producătorilor de Fonograme din România) – este organismul care reprezintă producătorii de muzică;
  • UCMR – ADA (Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor) – reprezintă Drepturile de Autor ale compozitorilor. 

Alte întrebări?

Te așteptăm să ne contactezi, prin orice mijloc de comunicare, oricând, de oriunde.