Laurentiu-Paul POP | Avocat Timisoara | beyondlegal

Despre Brand / Logo / Marcă

Articolul răspunde la întrebările „cum îmi valorific și protejez brand-ul sau logo-ul” și „care este diferența dintre ele”. Noțiunile de logo, brand, sau marcă înregistrată ajung uneori să se confunde între ele, în cele ce urmează facem o succintă prezentare a noțiunilor și argumentăm importanța protejării brand-ului.

sumar:

Laurențiu-Paul POP

laywer & more.

Articolul răspunde la întrebările „cum îmi valorific și protejez brand-ul sau logo-ul?” și „care este diferența dintre ele?”.

Noțiunile de logo, brand, sau marcă înregistrată ajung uneori să se confunde între ele, iar în cele ce urmează facem o succintă prezentare a noțiunilor și argumentăm importanța protejării brand-ului.

Ce este logo-ul?

“A logo doesn’t sell (directly), it identifies.” — Paul Rand

Pe scurt, logo-ul este fie un element grafic (logomark, ex: Apple), fie alcătuit doar din litere (logotype, ex: Google) sau o combinație între cele două. (ex: Adidas)

Ce este brand-ul?

“A logo is a period at the end of a sentence, not the sentence itself.” — Sagi Haviv

Branding-ul este mai mult de atât. Dacă logo-ul identifică, atunci branding-ul transmite. Logo-ul este punctul, iar branding-ul propoziția. Logo-ul face parte din întregul ce este branding-ul, este, ca regulă, elementul principal al branding-ului tău.

Branding-ul are în vedere mult mai mult decât simpla reprezentare grafică a unor simboluri sau litere, branding-ul transmite povestea ta sau a produsului tău. Branding-ul poate fi definit și prin raportare la clienți și percepția lor. Așteptările lor, poveștile lor sau cum se raportează ei la produsul tău.

Vezi de exemplu diferența dintre Coca-Cola și Pepsi, care dintre cele două te face să te gândești la masa de prânz în familie sau la Crăciun și care din ele te face să te gândești la vară, party-uri, Tik-tok etc.

Ce este marca?

Marca este orice fel de semn susceptibil de reprezentare (grafică, sonoră etc), înregistrat în condițiile legii, în scopul de a distinge produsele sau serviciile unei persoane de cele ale altor persoane.

Conform legii, poate constitui marcă orice semn- cum ar fi: cuvintele, inclusiv numele de persoane sau desenele, literele, cifrele, culorile, elementele figurative, forma produsului sau a ambalajului produsului sau sunetele.

Evident, subiectul mărcii înregistrate este mult mai complex: de la ce poate constitui o marcă, în ce condiții pot fi înregistrate, conflictul dintre mărci anterioare, ulterioare, asemănătoare, relevanța domeniului (clase NISA) unde activezi și îți înregistrezi marca, etc. Pentru o parte din răspunsuri poți să vizitezi pagina noastră privind proprietatea intelectuală.

Brand-ul (care include logo-ul) poate reprezenta cel mai important activ (asset) al companiei tale, fapt pentru care este important să-l scoți la iveală și să-l valorifici.

Valorificarea brand-ului o faci prin înregistrare la OSIM sau alt organ (EUIPO pentru protecție la nivelul UE). Elementele ce alcătuiesc brand-ul tău nu au valoare juridică fără să le înregistrezi la OSIM / EUIPO etc.

Valorificarea și protecția au în vedere faptul că odată înregistrate la OSIM poți să cesionezi (vinzi) sau să licențiezi („împrumuți”) mărcile tale. De asemenea poți să interzici unor terți să folosească mărcile tale sau mărci asemănătoare (denumiri sau semne asemănătoare cu ale tale care pot crea confuzie în mintea clienților).

În contextul celor de mai sus, înregistrarea mărcii (mărcilor) reprezintă o formă de a a-ți proteja juridic activele (drepturile) intelectuale ale companiei tale și de a le valorifica, fie că ai în vedere logo-ul sau elementele ce compun brand-ul tău.

Găsește răspunsul la întrebarea ta în secțiunea noastră dedicată întrebărilor frecvente.

Ai întrebări?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *