Laurentiu-Paul POP | Avocat Timisoara | beyondlegal

drepturile omului.

Ce reprezintă drepturile omului?

În această ramură a serviciilor noastre înglobăm drepturile personalității / omului care se regăsesc în diferite acte normative și avem în vedere protecția lor pentru persoane fizice dar și oferirea de consultanță / due dilligence pentru companii în vederea evitării unor litigii sau încălcări ale legii sub aspectul acestor drepturi.

Drepturile personalității sunt drepturi inerente omului, inseparabile de acesta și sunt înțelese ca fiind drepturi fundamentale care aparțin fiecărei persoane. Ele sunt prevăzute de art. 59 și urm. Cod Civil, dar unele din ele se regăsesc și în Constituție și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Enumerăm astfel o parte din drepturile prevăzute în Codul Civil:

  • Dreptul la libera exprimare (art. 70)
  • Dreptul la viaţa privată (art. 71)
  • Dreptul la demnitate (art. 72)
  • Dreptul la propria imagine (art.73)

Subliniem că drepturile omului sunt în continuă evoluție, reflectând schimbările și progresul societății. În acest sens, subliniem și identitatea de gen care a fost recunoscută și este protejată de către CEDO.

Încălcarea drepturilor omului poate lua multe forme și este necesar un avocat care să înțeleagă nuanțele acestor cazuri. Dacă considerați că ați suferit o încălcare a acestor drepturi, vă putem ajuta să vă valorificați drepturile și interesele Dvs.

servicii oferite:

întrebări frecvente.

Ce pot face dacă îmi sunt amenințate sau încălcate drepturile personalității ?

Pe scurt, în cazul în care îți sunt încălcate sau este iminentă încălcarea vreunui drept de-al tău ai la dispoziție mijloace juridice prin care să oprești în prezent și pe viitor fapta ilicită, să obții compensații bănești și orice fel de alte măsuri sau mijloace care asigură respectarea drepturilor tale.

 

Astfel, în conformitate cu art. 253 din Codul Civil, persoana ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost lezate ori ameninţate poate cere oricând instanţei:

  • interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă,
  • încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă,
  • constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă,
  • obligarea făptașului la publicarea hotărârii de condamnare (pe cheltuiala sa)
  • orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat,
  • cererea de despăgubiri sau, după caz, de reparații patrimoniale pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce a fost cauzat.
Ce fac dacă îmi este afectat dreptul la imagine?

În cazul în care  îți este afectată reputația / dreptul la propria imagine atunci ai posibilitatea de: 

  • a stopa fapta ilicită (calomnierea/ defăimarea) printr-o acțiune judiciară specială și urgentă
  • a da în judecată persoana vinovată pentru a opri pe viitor conduita ce-ți afectează imaginea etc.
  • să obții daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit.

În experiența noastră am obținut soluții (printr-o notificare) prin care:

  • a fost ștearsă postarea de pe Facebook și nu s-au mai făcut postări ulterioare
  • a fost ștearsă petiția online dăunatoare / defăimătoare
  • persoana respectivă nu a mai continuat conduita dăunătoare
Ce fac dacă sunt defăimat în mediul online?

În cazul în care ești defăimat, în sensul în care îți este afectată reputația / dreptul la propria imagine prin calomniere atunci ai posibilitatea de: 

  • a stopa fapta ilicită (calomnierea/ defăimarea) printr-o acțiune judiciară specială și urgentă
  • a da în judecată persoana vinovată pentru a opri pe viitor conduita ce-ți afectează imaginea etc.
  • să obții daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit.

În experiența noastră am obținut soluții (printr-o notificare) prin care:

  • a fost ștearsă postarea de pe Facebook și nu s-au mai făcut postări ulterioare
  • a fost ștearsă petiția online dăunatoare / defăimătoare
  • persoana respectivă nu a mai continuat conduita dăunătoare
Ce pot obține dacă dau în judecată persoana vinovată?

Dacă dai în judecată persoana vinovată poți obține:

 

  • despăgubiri pentru prejudiciile cauzate,
  • interzicerea faptei în prezent și pe viitor
  • soluții mai inedite cum ar fi publicarea hotărârii pe site-ul persoanei sau instituției vinovate, oferirea de scuze publice etc.

Alte aspecte ale drepturilor omului.

Ca regulă, libertățile sunt drepturi și vice-versa. În acest sens sunt considerate drepturi ale personalităţii libertatea conştiinţei (care implică libertatea de a adera sau nu la un cult religios, libertatea concepţiilor filosofice), libertatea de exprimare, dar şi unele drepturi şi libertăţi consacrate de Convenţia europeană a drepturilor omului, respectiv dreptul la un proces echitabil, de o durată rezonabilă, în faţa unui tribunal independent (art. 6), libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie (art. 9), libertatea de exprimare (art. 10), dreptul la căsătorie (art. 12) etc.

Important de subliniat și atingerile aduse vieţii private prevăzute în art. 74 din Codul Civil:

  • intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
  • interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
  • captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
  • difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
  • ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
  • difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
  • difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;
  • utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
  • difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

 

Alte întrebări?

Te așteptăm să ne contactezi, prin orice mijloc de comunicare, oricând, de oriunde.